bulletpoints – n²

Ok, acuma stau la lucru si practic ma holbez la pereti. Si cum de multa vreme ma tot gandeam ca ar fi cazul sa mai postez ceva pe blog, numa bine, scriu si eu ceva. Deci, ce s-a intamplat pana acuma:

• Am prins un taxi in care se asculta radio guerrilla. Faith in humanity restored.
• Am inceput sa consum bled-uri aproape zilnic. Sa traduc: blendul este chestia ce primesti cand bagi intr-un blendet 2 sau mai multe chestii si le fac una. Eu folosesc fructe.
• Tot aici, cred ca am mancat un kil de miere intr-o sapt jumate. Avand in vedere ca inainte nu mancam atata in nici macar 5 ani, asta e o performanta.
• Inca mai sunt stupefiat de faptul ca un post de radio poate sa fie net superior oricarui post tv, cu toate ca e numai audio. Pe bune, ultimele zile numai radio ascultam la lucru si calitatea era net superioara oricarui emisiuni, post, whatever de pe tembelizor.
• Mi-am facut o curatenie pe lista de messenger. Multa lume a fost taiata. Era destul de simplu procesul avand in vedere ca majoritatea erau acolo pur si simplu din protocol si nu cred ca am avut mai mult de 2-3 conversatii in total cu respectivii, pe mess sau fata-n-fata. Oricum, era exagerat sa am vreo 15 grupuri de contacte, doar sa stiu din care film ar trebui sa ma amintesc de vreun personajul respective care m-ar cauta eventual. Oricum, soft-ul respective a cam intrat in plan secundar, nu prea avand ce comunica in general la oameni.
• Tot la IT, mi s-a busit laptopul. Dupa o zi intrega petrecuta cu meseriasi sa-mi recuperez datele, am investit putin si mi-am cumparat ceva spatiu de stocare pe net. Ok, nu mi-am salvat nici pe departed tot ce imi e eventual important. Dar macar anumite chestii le stiu la siguranta, cele pe care nu am nici o sansa sa le gasesc pe vreun torrent ever.
• Am fost si la protest. Pe langa faptul ca am scris in 2 locuri diferite ca m-as duce in strada impotriva ACTA, era curios sa vad 10.000+ oameni in centurl timisorii. Asa ca, sambata la ora 5 m-am prezentat frumos in centru, ca doar la ora aia s-a anuntat adunarea. Ce am vazut? Vreo 50 de oameni in fata operei cu steaguri si bannere, care  urlau pentru anticipate si demisia lui Base. Mai incolo putin, langa fostul ceas atomic, vreo 20 de dudzi in masti de Guy Fawkes care au venit pentru protestul vizat si de mine. Ok, asta parea interesant/irritant. Odata nu intelegeam de ce mai vin astia cu un protest clar expirat. Sa nu ma intelegeti gresit. Problemele sunt reale si prezente, dar consideram ca unu la mana s-a cam stors tot ce s-a putut din respectivele proteste, doi la mana sunt ferm convins ca aceste proteste de saptamani intregi nu aveau nici un obiectiv clar. Si ca cei care mai tot ies nu vor altceva decat faca parte din circ. Pe de alta parte, eram suparat ca oamenii astia nu recunosc o chestier mai importanta si ca se baga in seama pe spinarea noastra. Oricum, in aproximativ 30-40 de minute ne-am adunat suficienti de multi astfel incat sa le acoperim de tot si la alte 20 de minute distanta, Base putea sa domneasca linistit, ca protestatarii lui evaporasera. Am stat acolo vreo 2 ore si ceva. Puii mei, eram inghetat turtur. Asa ca pe la 8 fara ceva mi-am pornit cu greu  picioarele si am plecat de acolo.
• Vreau telefon nou. Cel current ma exaspereaza la fel ca si fostul  meu calculator de acasa care mergea pe windows si nu era formatat de mai bine de 2 ani. Nu-mi vreau sa pun din nou alt android pe el fiindca e greu ca dracu si am toate sansele din luma sa ma aleg cu batai mari de cap dupa instalare ca verziunea aia de droid sa fie mai putin stabil decat eu facand echilibristica pe ceva rotund. Faza nasoala e ca finantele ma can restrang. Si faza cea mai tare e ca, chiar daca mi-as prelungi contractual pe alti 2 ani sa-mi cumpar un alt telefon, trebuie sa-mi modific nu stiu ce parametrii la abonament, ca deh, unul de 30 euro/luna nu e sufficient sa rezolv treaba cu banii pentru telefon si o semnatura pe un contract de prelungire.

 

Well, cam atat deocamdata. Daca imi mai aduc aminte de ceva, am sa va anunt. La un moment dat, mai précis…

ACTA sau o viziune orwelliana contemporana

Viata este mai ciudata decat fictiunea. Asta este un adevar ciudat, dar dovedit cu regularitate. Ca si un fan a genului SF,  am vazut/citit/auzit de multe scenarii conform carora in viitorul apropiat (noua sau a momentului in care s-a conceput scenariul) lumea se scufunta intr-un regim totalitarist unde fiecare cuvant spus sau scris este controlat, contorizat si catalogat. Cel mai elocvent exemplu este cartea 1984, scrisa de catre George Orwell, dar si filmul V for Vendetta este mai mult decat suficient sa va familiarizeze cu acest concept.

Acuma, eu nu scriu aceste randuri sa laud un gen de fictiune sau anumite opere ce ating o tematica. Adevarul trist este faptul ca incepand de anul acesta, este foarte posibil ca aceasta tematica sa se transforme din fictiune in fapt.

Sub pretextul protejarii drepturilor de autor, se vrea instaurarea unui act normativ global, care sa forteze providerii de internet sa monitorizeze traficul de net a fiecarui client. Asta insemnand ca, orice descarcare de material sa echivaleze cu amenzi, procese si poate chiar si cu inchisoare.

Eu personal cand am auzit de SOPA, eram destul de indignat, revoltat. Ma simteam insultat de acea vanitatea americana, care, prin promulgarea unui act legislativ valabil doar in propria tara vroia sa inpuna ceva ce urma sa afecteze pe toti de pe mapamond, ca defapt internetul este ceva a lor fiindca tot restul lumii traieste in ceva colibe si oricum nu conteaza. In acelasi timp, eram convins ca, chiar si daca acea lege va fi promulgata, pe termen lung nu o sa aiba nici pe de parte acele efecte de care initatorii acelei legi de asteptau. Eram ferm convins ca acei oameni nu au nici o intelegere in privinta internetului sau a lumii ce se afla in afara granitelor SUA. Eram ferm convins ca orice site ce se afla pe un server din Cambodia sau Ucraina se caca linistit pe o lege americana, iar eu cu siguranta nu dau doi bani pe ea. Pusca mea, m-am crescut intr-o tara in care furtul este o modalitate de viata consacrata. Mai mult, in era comunista era chiar indispensabila supravietuirii. Si acest lucru este valabil pentru multi oameni si regiuni de pe glob. Adica, cat de prost trebuie sa fi ca sa crezi ca tu, un demagog ales in michigan pentru un scaun in washington,  ca poti avea un cuvant de spus legat de traficul nostru de net? Noi suntem cei care l-au mierlit pe Ceausescu!

Si totusi, uite ce vad eu azi pe net, in locul unui divertisment cat decat apreciat:

Si dupa asta, m-am uitat la mesajul de mai jos, de pe youtube. Un mesaj venit din partea gruparii Anonymous, o grupare de hackeri care informeaza publicul si ataca site-uri/companii/institutii care ar actiona impotriva publicului:

 

Sincer vorbind, acest clip, si multe altele facute de catre acelasi grupare, par a fi scoase dintr-un joc video sau serial de categoria B sau din benzi desenate cu tematica mentionata la inceputul acestui post. Totul are un aer de ireal. Si totusi, nimic mai departe de adevar.

Niciodata nu am fost un mare sustinator de cauze sau un om cu convingeri politice puternice. Nu vedeam procentajul propriu in asa ceva. Stiu ca cei la putere sunt si mereu voi fi hoti si nu am cum sa le opresc sa-mi fure din buzunar. Dar acest ACTA pune in pericol libertatea intelectului. Si pentru asta sunt dispus sa ies si in strada.

 

Daca citesti aceasta postare si esti deacord, te rog, semneaza si tu petitia de mai jos:

ACTA: The new threat to the net

Ce se intampla cand moare un project manager…

… la mayasi? Peste 2000 de ani toata lumea crede ca vine sfarsitul lumii. Nimeni nu s-a gandit ca si mayasii au avut parte de propria recesiune economica. Ca stocul pentru sacrificiile umane a devenit cam…mica. Deci, lumea nu se va termina in 2012, doar mayasii si-au redistribuit “fondurile”.

Dar, in cazul in care gresesc, hai sa incepem una din ultimele postari pe blogul asta. Normal, totul va fi in stil bullet-points.

• a trecut revelul, a fost chiar si fain. Nu mi-am facut promisiuni de anul nou si nici bilantul anului trecut nu mi-am facut. Dar, cumva, ma simt mai optimist. Inca….
• am adoptat o mica schimbare de look, in sensul ca am inceput sa port palarie. Merge mai bine cu paltonul, si daca imi aduc bine aminte, chestia asta a fost pe creierul meu inca inainte sa am buletin. Donno… dar functioneaza.
• Ieri am facut ceva ce n-am facut pana acuma niciodata. Am intrat intr-o sala de fitnes sa ma interesez de tarife, conditii oferite si alte cele. Am ramas pozitiv impresionat. Tariful ar fi 80 RON/luna la 3 sedinte/saptamana, lucru ce imi convine cu orarul meu si pretul ar iesi daca as comanda cu un pizza mai putin in fiecare saptamana. Hmmm….
• dupa ani buni in care eram user, mi-am sters contul de hi5. Ce-i drept, nu am mai intrat pe chestia aia in ultimii 2 ani decat ici colo, si a devenit total inutil. Desi, daca stau sa ma gandesc, este primul cont la care am renuntat de tot vreodata.
• mi-am cumparat un media player (traducere: o cutie mica cu ajutorul caruia vezi filmele descarcate de pe net pe televizor, fara interventia compului). Sunt foarte incantat de jucaria asta noua a mea. Ma uit la filme si seriale in HD si simturile mele sunt incantate. Pana si la transformers 3 m-am putut uita, ca arata bestial (in rest, filmul este identic cu unul porno, nimic nu conteaza decat scena culminanta – cele 2 blonde gemene una pe alta/cei 2 roboti de 10 etaje care isi snopesc unul altuia filtrul de ulei).
• Pe acelasi nota, am devenit fan oficial la mai orice serial produs de BBC. au sezoane scurte sau ultra scurte, dar ce le lipseste in cantitate, compenseaza in calitate. Povestea si personajele sunt cat se poate de reusite de la premisa pana la ultima intorsatura de situatie.
• cumva, am reusit deja sa ies si la o intalnire anul asta, ce-i drept, nu cred ca o sa aiba vreo alta consecinta decat cel statistic…

un droid druid de android

Exista o gluma care e ceva de genul asta: Dimineata devreme, sotul ajunge acasa dupa ce a lipsit toata noaptea. Sotia nervoasa il intreaba pe unde umbla. La care el: – pai stii secretara aia noua? Dupa orele de birou, cand toti au plecat acasa, a intrat in biroul meu, si-a desfacut camasa, a dansat lasciv in jurul meu si am ajuns sa facem sex salbatic toata noaptea. – La care sotia – Aha, deci iar ai incercat sa instalezi cacatul ala de windows pe calculator, nu?

Apropoul? Well, mi-am petrecut o mare parte din noaptea trecuta updatand (va place romana mea, nu?) androidul de pe telefonul meu. Pentru cei care nu le au inca cu androizi si IOS-uri, sa va ganditi ca ati schimba windows-ul XP pe cel 7. Diferenta majora e ca in timp ce la windows un CD sau DVD bootabil e arhisuficient pentru mai orice calculator sa faca treaba, la telefoane e maaai stufoasa treaba.  Adica ce functioneaza la telefonul amicului e foarte probabil sa nu mearga la tine….sau sa ti-l faca praf telefonul. Mai rau, daca nu ai un telefon popular, ci unul din ala “cine si cand a fabricat dracia asta?” atunci e foarte probabil ca asemea tranzitii sa cauzeze multe dureri de cap.

Finalmente, dupa n forumuri citite, combinatii de taste aplicate, descarcari de androiduri modificate….mi-am instalat si eu un droid nou. Arata mai bine. Se misca la fel de incet. Dar macar am scapat de multe probleme din trecut. Si mai mult decat sigur ca m-am ales cu altele noi. Oricum, cum anul asta e pentru prima data in ultimii 7 ani cand nu mi-am schimbat telefonul, macar atata schimbare sa am si eu.

nopti de sambata…

In mod normal imi petreceam noptile de sambata ponderand asupra mai multor chestii, ajungand la concluzii care isi gaseau drumul aici, pe blog. Saptamana asta nu a fost cazul. Nope, acuma am pus din nou sapca de DJ, si alaturi de colegul am dus muzica de la 10 seara pana la 5 dimi. Partea proasta era ca, fiind din nou o petrecere adresata unui nise specifice de populatie (care din motive anume ultima vreme cam absenteaza de la toate), prezenta a fost slaba. Anyways, ca si salvare pt noi cu platanele virtuale a sosit un grupulet de 4-5 tipe tipe, care desi nu erau pe “guestlist”, erau ceva cunostiinte a proprietarilor, asa cau au primit intrare si spatiu berechet (deh, aveam de unde, sincer), iar noi am inceput sa punem piese pentru ele. Defapt, ele reprezinta singurul motiv pentru care nu consider evenimentul de ieri un esec total din perspectiva organizatorica. Oricum, cu sau fara oameni muzica a mers. Si asa, din capriciu, ne-am oferit servicii proprietarilor locatiei respective (ei neavand om dedicat pentru muzica), ca in cazul vor sa dea o petrecere sau ceva de genul, sa ne dea un telefon. In fond, material avem destul, asa ca de ce nu ne-am sacrifica o noapte din luna pentru ceva banuti ce poate sa acopere pentru fiecare macar intretinerea pe o luna de iarna?

Ok, acuma nu zic ca sunt un tiesto sau nici macar tipul care baga muzica la un club gen Heaven. DAR, nici nu folosesc winamp sa imping piesa dupa piesa, iar in materie de piese, am o cunoastere ce nu se rezuma la top 10 kiss fm. Asa ca ma simt in stare sa preiau (chiar si singur) pentru o noapte/saptamana un local de pe langa complex. Who knows?

biblioteca

Cu ceva vreme in urma, am pus pe blogu asta o pagina numita bookshelf. Aici am enumerat cartile pe care le-am adunat de-a lungul aniilor, biblioteca mea personala si nu cea ce gasesc la ai mei acasa, care desi imi e rezervata nu ma reprezinta, fiind rezultanta a mai multor colectii care si-au gasit cumva drumul in casa mea parinteasca. Oricum, lista de care am inceput sa vorbesc, continea aproximativ 71 de titluri.

Azi am ajuns la 90. Alte 4 sunt deja comandate si o sa ajunga in cam 2 saptamani, cred. De cand m-am mutat, am citit vreo 7 carti, si nu stiu, parca ma calmez cand ma uit la ele, cum stau drepti si grupati, unul langa altul ca si soldatii. Imi place cand deschid o carte si simt mirosul ala de dintre pagini, cea de hartie si de tipar combinat. Cred ca inbatranesc….

…bounce…

Well, am facut-o si pe asta. Timp de o noapte, am fost DJ. Ok, eu si inca unul.  Petrecerea a fost cat de cat privata, iar varful s-a atins cam pe la 2 noaptea, cand vreo 70 de oameni (din cate stiu pana acum) erau la noi in “odaie” si dansau pe ritmurile impuse de noi. Oricum, la warm-up s-a dat drumul la 9 juma, iar ultima piesa s-a terminat la 5 fara 2-3 minute. Iar lumea a fost multumita. Asta in principiu din cauza ca am mers pe o chestie sigura si anume, piese bune combinate cu piese cunoscute (desi cumva hiturile fatboy slim s-au dovedit a fi necunoscute, nu inteleg de ce), ceva de genul ce merge in d’arc joia sau in bunker sambata.

Si ce am invatat eu din toata treaba asta? Ca aproape intrega mea colectie de muzica este de calitate proasta. Si aici nu ma refer la piese, albume sau artisti. Ci la simplul fapt ca daca ar fi ca in secunda 2 sa-mi conectez laptopul la un amplificator si as incepe sa dau muzica la niste bixe babane intr-o ditamai sala…..pai, nu ar suna bine, mai deloc. Asta fiindca exista o gaselnita numit bitrate, care la muzica este echivalentul rezolutiei la poze sau filme. In fine, concluzia e ca asa cum o poza facuta cu un telefon mobil ieftin nu arata deloc bine pusa pe un A3, asa nici o piesa cu un bitrate mic nu suna bine cand se aude pe 5 boxe uriase intr-o sala de 150 de oameni. Dar na, poate reincep si colectia asta.

Terra Nova

Cu toate ca eram (sunt) mort de obosit, m-am pus sa ma uit la episodul pilot a singurului serial SF pur sange care se difuzeaza in prezent si nu e in reluare (vezi star trek, stargate, battlestar si ce o mai fi pe posturi). Este singurul! Restul au dat ortu popii, iar acest lucru este trist.

Dar Terra Nova este frumos. Este o poveste de Jules Verne pictata cu un airbrush folosit la Avatar. High-tech meets stone age. Pe scurt, in secolul XXII, pamantul este un loc relativ distrus si mort. Cei privilegiati locuiesc in orase dom, iar restul supravietuiesc cum pot. Totusi, exista o speranta sub forma unui portal care duce inapoi in trecut, in cretacic mai precis, unde se afla o colonie noua a umanitatii, gata sa porneasca de la 0 si dornici in a construi un viitor mai bun, fara sa repete greselile din trecut. Dar, cum ne putem astepta, lucrurile niciodata nu sunt asa simple, iar eroii nostri (familia Shanon veniti din viitor in trecut pentru un viitor) urmeaza sa invete acest lucru pe propria piele.

Sincer vorbind, de mult nu am mai vazut un prim episod de serial care sa ma acapareze in asemenea masura. Care sa ma faca sa zic: “DA! vreau sa fiu unul dintre acei oameni!” Si vreau. Chiar vreau. Daca maine s-ar anunta ca in 2 ani vor sa infiinteze colonii pe Luna sau pe Marte sau chiar si in cretacic de altfel, atunci maine este ziua in care eu imi depun dosarul de candidat pentru acel program. Ce pacat ca la aproape 50 de ani de la prima aselenizare, visul la care ar fi trebuit sa ajunga generatia mea nu exista aproape nici macar pe sticla de TV.

 

Multumesc Terra Nova ca ma faci sa visez din nou.

 

Dune: Cruciada masinilor

Oricine care a citit seria originala Dune sau macar prima carte din acesta stie ca acesta este o opera de arta in materie de SF in care nu apar roboti, computere sau orice alt fel de tehnologie inteligenta. Motivul pentru asta este o confruntare de proportii epice dintre oameni si masini cu millennii inainte de firul epic din prima carte. Cu toate ca aceasta lipsa de “tehnologie” nu se simte, sub nici o culoare, in povestea originala, totusi nu puteam sa nu tanjesc dupa o istorisire mai pe indelete a acestui conflict. Simteam un potential extraordinar in acest concept combinat cu talentul lui Frank Herbert. Din pacate, Frank a murit inainte sa-si termine seria initiala de opere, asa ca aceasta dorinta a mea nu s-a mai adeverit…in intregime. Asta fiindca, desi nu a ajuns sa scrie povestea, Frank a rumegat ceva totusi pe idee, si bazat pe notitele lui, fiul Brian cu ajutorul unui alt scriitor Kevin J Anderson a pus pe hartie aceasta poveste (si altele din universul Dune, inclusiv partea de incheiere a seriei originale). Cei drept, cartea care primeste acum recenzia este al doilea din cele 3 carti dedicate conflictului om-masina.

Din pacate, tandemul de scriitori nu sunt la nivelul lui Frank Herbert in materie de istorisire. Universul pictat de cei doi este una inconfundabil Dune, arhitectura naratiunii, stilul acestuia, intreaga reteta este cel din Dune. Si totusi, acea scanteie de geniu lipseste.

Cartea incepe, ca si fiecare alta carte de Dune dealtfel, cu punerea in context a fiecarui personaj principal sau secundar. Fiecare personaj este tratat la singular, de parca am asista la punerea pe tabla de sah a pieselor. Dupa aceasta, fix ca si intr-o partida de sah, piesele/personajele incep sa se miste pe rand, sa se pozitioneze strategic, fiecare astfel de “mutare” fiind amplu prezentat in carte, astfel incat piesele sa se poate lansa in actiune, iar introducerea sa lasa loc continutului. Daca aceasta pozitionarea strategica a pieselor a durat vreo 100 de pagini din cartile din seria originala, in cazul de fata aceasta ia aproape jumate de carte…care are aproxiamtiv 750 de pagini. Motivul este cat se poate de simplu. Sunt enorm de multe de piese/personaje de prezentat, respectiv, de pozitionat. Pe langa personajele centrale, indispensabile, apar o groaza de personaje secundare care fie vor sa elaboreze anumite motive/concepte consacrate deja in cartile originale dar care nu au fost tratati niciodata amanuntit (de ex: Tio Holtzmann, scoala de pe Ginaz), fie servesc ca si simplu mortar pentru poveste (de ex: cogitorii). Cred ca sunt macar 13 fire narative duse in paralel in aceasta carte, lucru care, desi ofera o bogatie narativa, mi se pare cel putin aglomerat. O alta problema care se ia mana in mana cu abundenta de personaje este una specifica oricarui prequel de SF. Mai precis, desi povestea actuala se desfasoara cu millennii (in cazul de fata) inaintea povestii initiale, audienta are asteptari si pretentii mai mari fata de prequel pentru simplul motiv ca apare cu decenii dupa opera originala. Si astfel ce in mod logic trebuia sa fie mai modern devine automat depasit fata de ce trebuia sa mai invechit. Inca nu am vazut prequel de SF, indiferent de mediul, care sa fi atins balansul in aceasta problema. Vestea buna e ca la un moment dat se instaleaza un ritm mai alert si actiunea incepe sa se decurga astfel incat cititorul poate sa devina mai intrigat, mai curios si mai dornic sa parcurga paginile ramase din carte, iar problemele de balans intre nou si vechi, respectiv numarul mare de linii narative sa nu mai conteze atat de mult.

Totusi, aceasta carte are particularitate cu care nu m-am mai intalnit in celalalte 10 carti citite pana acum din universul Dune. Si anume, prezenta unei Deus Ex Machina, personificata de titanul Hecate. Acest personaj are doar cateva aparitii, iar actiunile ei par a fi artificiale, nealocului in ansamblul cartii, si totusi consecintele acestora sunt mai mult decat majore. Poate cel mai elocvent exemplu ar fi terminarea simultana a 4 fire narative, inclusiv a lui Hecate, prin combinarea acestuia cu o neintelegere/lipsa de comunicare aproape tragicomica.

Per total, Dune: Cruciada masinilor isi merita timpul investit in ea, iar cele 3 carti care trateaza conflictul om-masina din universul Dune pot sa functioneze chiar si de sine statator, fara seria originala, dar niciodata nu o sa se ridice la valoarea acestuia.

well…

… a trecut ceva vreme…din nou. Motivul pentru asta e ca indata ce am revenit din concediu, mi-am dat seama ca reteaua de wireles pe care il foloseam din vecini a disparut. Impreuna cu vecinii cu pricina. Ce sa faci, a venit vacanta. Asa ca, a trebuit sa-mi fac abonament. Inainte sa zica careva ca asa-mi trebuie, tin sa zic ca timp de 2 ani am lasat propriul retea neparolat…si asa o sa fie si in continuare. La acest capitol bilantul de karma e pe partea mea. In rest:

• montenegro a fost grozav, si vreau inapoi, chiar de acum daca se poate
• in absenta unui net stabil m-am reintors la serialul meu favorit si ceva carti, lucru bun fiindca am prea multe carti necitite (dar cumparate)
• m-am decis sa ma distrez putin, cu toate ca asta s-ar putea sa ma duca pe ape necunoscute

 

Pentru incheiere, zicala culeasa azi: “nici berea, nici soacra, nu este buna daca nu e rece”. Traducerea e cam inexacta, dar celalalte variante sunau doar ciudat.