Arhivă pentru Martie, 2010

fabule urbane #1

Posted: Martie 15, 2010 in Uncategorized
Etichete:

„….our superman, where are you now….when everything’s gone ” (tuse) ‘ wrong somehow….” fredona Misu dupa o piesa care mergea din boxele de 2 lei de pe nu-stiu-ce post de radio on-line. Faptul ca mergea muzica era singurul lucru care indica prezenta in „club b’Ezna”, cum era alintat odaia in care se afla acum Misu. Club b’Ezna nu era nimic altceva decat o camera destul de ferita de lume, care apartinea de o alimentara inca de pe vremea lui nea ceasca, care, cumva a supravietuit pana in zilele noastre. Intrarea se facea totusi separat, din scara cladirii in care se afla amplasamentul amintit mai de sus. Asa, din misto, deasupra usii s-a pus un carton rupt pe care era mazgalit cu carioca „b’Ezna”, aluzie la clubul aflat la cateva strazi mai incolo, numit d’Arc. Nu de parca facea vreo diferenta cartonul respectiv. Puteai sa treci de n ori prin scara aia fara sa stii ca, defapt, acolo, putin dupa colt, se afla o usa simpla urmata de un club exclusivist (datorata faptului ca nu erau 30 de oameni care stiau de existenta lui in tot orasul, iar numarul oamenilor care se mai invarteau pe acolo era si mai mic) . Adica hai sa fim cinstiti, coridoarele cladirilor astia mai vechi, de prin 1900 nu iti zic toate secretele din prima precum cutiile astea de beton, turnate la en-gross acu 50 de ani. Sa nu mai vorbim de pivnite. Intre timp, s-a schimbat muzica. Ceva de la Massive Attack. Misu se uita peste camera si a ajuns la concluzia ca piesa se potriveste pefect incaperii. Era in ton cu atmosfera. Zugraveala era una destul de obosita, dar oricum nu iti dadeai seama din cauza luminii proaste, furnizata de un singur bec, legata de firele care atarnau din tavan. Firele respective nici nu erau izolate de altfel, deci nu te obosi sa intrebi de candelabru. In mijlocul camerei era o masuta de cafea mai marisor, inconjurat de 2 scaune de plastic de gradina si o canapea salvata de dusul la groapa de gunoi. Intr-un colt erau 2 tevi babane, care treceau din podea in tavan. Multumita acestora, pe timp de iarna, niciodata nu era frig in club, cu toate ca nimeni nu dadea un ban pe asta. Nimeni din cei care beneficiau de aceasta caldura mai precis. In coltul celalalt, se afla un fel de pult, care deservea mai multe scopuri. In primul rand adapostea stocul de bautura a clubului. Adica „celularul” de vodka Polar, ceva vin de casa de vita mai putin decat nobila si sticla de ses sanitar Andra, de folosit numai in cazuri de urgente, plus paharele de plastic de unica folosinta. Al doilea scop a acestui mobilier multifunctional era de a fi platforma pentru un monitor de comp acompaniat de 2 boxe de buzunar, un maus  cu bila si de o tastatura/scrumiera, in functie de dispozitia utilizatorului. Toate acestea legate de o cutie aflata langa pult, care se autointitula comp. Asta acuma 10 ani. Sau 15. In orice caz, era cumparata cu 20 de RON de la un student care plecase acasa in vacanta de vara si nu mai vroia sa cara rabla cu el pe drumul de 5 ore cu personalul. Nu era cine stie ce de desteptaciune, dar era numa bun de prins posturi de radio de pe net. Ca nimeni nu statea pe aici sa faca pe dj-ul, iar netu se pirata usor. Singurul lucru care intra mai in evidenta era covorul. Era relativ mare si destul de colorat. Cumva dadea un aer de unitate a intregii camere. Ca un fel de adeziv, intr-un fel. Si asta era o gaselnita care isi astepta ultimul drum alaturi de gunoieri, dar cineva s-a gandit ca ar avea mai mult potential aici, in club. In rest, locul era presarat de 3 scrumiere arhipline, cateva doze de bere goale de prea multa vreme si ici colo ceva coaje de seminte de floarea soarelui. Locul era de grunge, fara doar si poate. O gaura in perete, fara pretentii, pentru cei care vor sa dispara de pe fata pamantului pentru putina vreme. Era un loc ferit de priviri si uitat de timp. Asta daca nu masurai timpul in piesele posturilor de radio.

-Misuuuuuu!!! , se auzea de dinafara.

-….ce pula mea…. DA, MA! Unde esti?

– Aici! Poti sa vii putin?!

-….baga-mi-as…, injura Misu ca era fortat sa se ridice din pozitia comfortabila in care se afla. A deschis usa, s-a deplasat pana la coltul coridorului, dupa care se afla o alta usa, cea a WC-ului comun.

– bine ba, sunt aici. Care-i faza?

– my friend, ai cumva niste servetele la tine?  De hartie adica…; intreba de dupa usa Vasi.

– De ce? intreba Misu din nou, cu un ranjet mare pe fata, cat casa poporului.

– Pai, am intrat fara sa ma uit daca mai e hartie igienica sau nu…si nu mai era…

– Esti un idiot (ras). Nu, n-am la mine asa ceva. Si oricum, credeam ca ai plecat de ore intregi. Ce pana mea faceai acolo inauntru atata vreme?

-…dormeam….

– chiar ca esti un bou.

– Na, bine, ok. Dar, my friend, ce ma fac acuma? Hai, ajuta-ma, te rog. My friend…

Ticul asta verbal „my friend” a lui Vasi era destul de iritanta pentru mai toata lumea din jurulul lui, si totusi, cumva el nu s-a prins de asta. Ba din contra, el credea ca e o chestie chiar cool. Dar, spre apararea lui, niciodata nu era cel mai destept baiat din clasa. Sau destept simplu, de altfel.

– sorry…. , aprinse-se Misu o tigara, tre sa ma duc pana la Raluca. Am o mica treaba acolo.

– mai, mai, vrei sa-mi spui adica ca ma lasi in cacat ca sa te duci la o gagica? Com’on, my friend! Nu fi gaozar.

– da ce vrei sa-ti fac? Batiste nu am la mine, hartie de buda nici atat.  Las’ ca ii zic lui Kriszta sa-ti aduca o rola mare si pufoasa cand trece pe aici.

– si eu ce ar trebui sa fac pana atunci? (ma ustura deja gaura)….

– eh, mai tragi si tu un pui de somn. Daca oricum iti place acolo…

La capat de coridor, Misu a deschis poarta si a iesit pe strada. Se uita pe celular dupa ora. Era 11 dimineata, intr-o zi de Marti. A mai tras un fum de tigara si inca o expresie de „baga-mi-as” si a inceput sa se deplaseze spre centru. Iar pe viata lui Misu s-a apasat din nou butonul de PLAY.

Anunțuri

Posted: Martie 14, 2010 in Uncategorized

E o chestie ciudata intre mine si taica-miu. Desi nu-mi place sa admit, suntem facuti din acelasi aluat, adica suntem complicati, dificili si, relativ necomunicativi. Cu alte cuvinte, rar ajungem sa vorbim pe bune despre chestii serioase, si si mai rar ajungem la vreun consens. Ultima vreme, cand ajungem tptusi sa fim doar noi doi in preajma si vorbim de cele lumesti, isi face loc o noua tematica in lista deja consacrata de subiecte de discutat. Sau mai bine zis, s-a facut o substitutie. In loc sa fiu intrebat „ia zi, cu cate fetite ai…” si intelegeti voi continuarea, vine urmatorul text: ”  ti-ai gasit pe cineva? Stii ca e mai usor in doi. Nu poti sa faci totul de unul singur. Te-ai gandit la casatorie?” . Si alte variatiuni de genul. Prima data nu prea i-am acordat importanta. Adica a mai predicat el importanta familiei si a uniunii acestuia, cu diferenta ca atunci asta era un apropo gen „hai, mai stai cu noi, cu parintii, bunicii, cu familia”. Dar nu, nu mai era asta. Si cu cat persista mai mult, cu atat mi-am dat seama ca le zice pe bune. Trecand de socul asta, mi-am mai dat seama de o chestie. Ideea lui taica-miu nu e tocmai tras de par. Adica el era de varsta mea cand s-a casatorit cu maica-mia. Si na, nici eu nu mai traiesc in camin sau in gazda din banii primiti de la ai mei. Deci, nu ar fi tocmai tras de par ca maine sa cer o fata in casatorie. Cel putin nu din punct de vedere a stadiului general de viata. Personal, am sentimente impartite legat de acest subiect. Pe o parte, m-as vedea stabilit, cu nevasta si 2 copii, baiat si fata. Eu sa fiu foarte mandru de copii mei, iar ea sa fie foarte mandra de mine tocmai din cauza asta. Este o imagine care imi face placere cand il invoc in minte. Dar….ea, cea din imagine, intarzie sa apare. Sau mai precis, in imaginea asta am folosit ca si model o persoana reala care indeplineste toate criteriile de selectie ale mele, exceptand una, aceea de a fi disponibila,dar imi ramane in minte ca si referinta. Iar candidatele luate pana acuma in considerare au fara exceptie cate un capriciu sau proprietate care ori pune totul pe apa sambetei, ori ma face sa ma gandesc serios daca ar fi cazul sa fac vreun compromis de dragul unei relatii sau nu. Compromis pe care nu-l fac niciodata. Dar ma gandesc la ea de fiecare data. Pe de alta parte, inca nu ma vad chiar asa de stabilit. Adica, ma cam sperie casatoria pe moment, mai ales prospectul sa ma plictisesc de tot indata ce entuziasmul initial se duce si se instaleaza rutina. Deci, mai vedem ce se va intampla. Dar deocamdata fara verigheta. Asta-i clar.

Monday

Posted: Martie 8, 2010 in Uncategorized

Urasc zilele de luni. Pur si simplu. Se baga in seama, pe nesimtite, ca s-a terminat cu timpul tau liber si ca trebuie sa te reintorci la cele cotidiene. Ca factura e inca pe masa neachitat, ca tebuie sa te scoli din nou la 7, ca iar trebuie sa iti pierzi 2 ore in trafic pana si de la lucru, unde iar stai 8 ore sau mai mult. Asta e luni. Un strica-chef continuu. Un singur lucru ma salveaza cat de cat de dedpresia totala de luni. Radioul. Bijuteria asta pe care recent am redescoperit mi-a facut zilele mai frumoase. Pe bune ca nu mai am nevoie de cablu. Daca am net si radio, eu sunt happy.

Dar totusi, mondays suck…