(……cine ghiceste ce vrea sa fie titlul ori e destept, ori ma cunoaste….)
Arhivă pentru aprilie, 2010
Acu cateva zile am auzit conceptul de coca wanabe. Azi chiar am vazut unul. E incredibil sa-l vezi live un specimen din asta. Dar probabil va intrebati ce-i un coca wanabe. Este unul oarecare care nu e un cocalar, dar vrea sa fie si nu-i iese. Socant!!! Adica cat de mare loser poti sa fii? Odata esti un loser de categoria grea ca vrei sa fi un cocalar, dar na, n-ai creier, n-ai gusturi, din pacate nu esti sinngurul. Dar sa nici nu iti iasa? Porti pantofi rosii, tricou mulat roz cu briz briz-uri pe ea, ai parul lins de vaca….si nu arati a cocalar! Te dai in stamba, dansezi pe manele de parca ai o rama in fund si nu iti iese faza cocalar.
coca wanabe – za ultimate loooooser
Ca de obicei, iar fierb in mine blogul asta de zile intregi. SC zaiber SRL. Iara am o gramada de teme de dezvoltat, dar prea putina inspiratie sa le fac ca lumea. Asa ca, incerc sa insir ideile, off-urile si alte cele ce se invart ca un titirez in capatana mea.
So, saptamanile astea 2-3 trebuie sa ma mut. Mi-am propus asta, fiindca trebuie sa-mi tai cheltuielile drastic in jumate. Saptamana trecuta am ajuns sa manc supa la plic, ceea ce e un indicativ destul de relevant din mai multe motive. Tot timpul am 2 supe la plic undeva in gospodarie pentru zile sumbre, si nici nu sunt un fan a supelor si ciorbelor, deci daca apelez la ele, e nasol de tot. Si m-am cam saturat ca sa trag de existenta de la salar la salar.
Weekendul asta am fost la Arad. Mi-a placut timpul petrecut acolo. Nu am facut cine stie ce mare lucru acolo, dar nici nu am stat inchis in apartament de unul singur tot weekendul si nici nu am cheltuit cat as fi cheltuit in mod normal. Cazarea si mancarea a fost asigurata. Compania a fost placuta. Am gustat un vin care mi-a placut intr-un mod deosebit si as fi fost in stare sa-l beau numai pentru gustul lui cu aroma de miere. A fost cel mai bun vin pe care l-am baut vreodata. Alb, sec, matasos, cu o culoare perfecta. Pe drumul de intoarcere ma tot gandeam la maritis. Ma gandeam la asta fiindca probabil, daca as vrea cu adevarat, as avea sansa la o relatie de genul. Si fiindca am intrat in acel interval de varsta unde treaba asta devine chiar o optiune. Dar deocamdata nu ma simt pregatit/copt pentru asa ceva. Mai ales ca daca m-as baga acuma la relatia tocmai amintita, ar fi un gest calculat care mai mult decat probabil s-ar termina in dezastru.
Daca totul merge bine, de 1 Mai, ma duc la Vama Veche, la cort. Propunerea este inca calda, proaspat scoasa din cuptor si inca e posibil sa se anuleze dar sper sa nu fie cazul.
Incep sa semen din ce in ce maimult cu taica-miu. Scary moments. Mai ales ca ma surprind facand acelasi gesturi, folosind acelasi replici, idei ce ii reprosam in trecut sau ii reprosez si acuma. Nu ma intelegeti gresit, el e un tip extraordinar. Dar intotdeauna consideram ca exista 2 momente cruciale in relatia copii-parinti. Primul este momentul in care odraslea isi da seama ca parintii sunt failibili, pot face greseli, si mai rau, vede clar unde si ce au gresit ei, mai ales in trecut. Inevitabil, vine momentul de rebeliune. Al doilea moment ar fi atunci cand ne dam seama ca nici noi nu sunem mai buni, facem acelasi greseli stupide sau altele dar la fel de previzibile. Asta e momentul in care parintii primesc un moment de respiro, iar relatiile dintre generatii se destind putin, fiecare putand sa inteleaga despre ce vorbeste celalalt.
Ma enerveaza reclamele de TV. Am luat in vizor 3 exemple. Primul ar fi reclama de la Millennium Bank pentru creditul de casa. Pe de o parte, nu il suport pe Dan Bitman. Mi-a fost si va ramane intotdeauna antipatic. Iar baba aia electrica care vrea sa para hip desi e imbracat ca un personaj de Caragiale…. combinatia asta pur si simplu ma scoate din sarite. Al doilea suspect de serviciu ar fi seria de spoturi de la Nut Line. Concept simplu: el taximetrist, ea gospodina. Stau pe scena ca la stan-up si recreaza scene din viata de cuplu de zi cu zi. Punctul comun? Daca ai nevoie de bani, trimiti un sms cu codul de pe ambalaj si in cateva ore ai cateva sute de euro. Ai nevoie de bani pentru un teleu? Trimiti cod. Ai nevoie de bani sa platesti amenda de politie? Trimiti un cod. Si asa mai departe. Intr-un fel e logic ca spoturile astea sa fie la acealsi nivel ca si clientela tinta, adica la jos de tot, sub nivelul marii daca se poate. Dar totusi, abordarea asta cu, despre si pentru prosti ma enerveaza. E ca si seria de spoturi Unirea si Hanul ars, pentru cei care isi aduc aminte. Ultimul din lista e seria de spoturi Romtelecom. La cat de faine au fost seriile cu Tarzan si infractorul/psihopatul ratat in camasa si vesta tricotata, asa de ratate sunt prostiile asta facute in stil flash, modelate dupa serialul ala animat a celor de la divertis. Iar sloganul „cheltuieste-ti banii cu cap”… suna aiurea.
Am observat zilele astea cateva personaje, despre care in mod normal numai as citi. Primul ar fi un caz simpatic/nostim. Un tip de 205 cm inalt, blond cu parul lung. Daca te uiti la el zici ca ii lipseste coiful de viking cu corne si toporul asortat. Daca il si asculti, te uiti unde dracu si-a ascuns placa de surf si jointul aprins. un fel de Chicken Joe din surf up dar varianta scandinava. Apoi a urmat personajul prefacut. Intelectualul fortat. Par lung legat in coada, mustata subtire si cioc acompaniat de ochelari, Costum din 3 piese, cravata si un aparat foto relativ pretentios. Totul pus intr-un context de eveniment cultural. Semnele ca omul e un impostor? Cele 3 piese de costum se potriveau, dar nu erau de la acelasi costum, pantofii erau uzati, si cel mai grav, a sters lentilele de la obiectivul aparatului foto cu maneca de la camasa. Cei care au cel mai vag habar de fotografie, stiu ca nu se face asa ceva. Iti distrugi obiectivul asa. Makes you wonder: why all the theatrics? Ultimul caz observat e o combinatie. Grupul de fetiscane sub limita de buletin featuring barbatul de 35 de ani care probabil sufera de lipsa de atentie in viata de zi cu zi. Rezultatul? O imagine cel putin bizara. Am vazut si eu fete de a 7-a la care ai fi zis ca ori au 20 de ani ori au mancat ceva concentrate made in cernobyl de au ajuns asa, dar nu era cazul aici. Cel mai aiurea lucru era ca imaginea asta era pictata atat de tip cat si de fete. Ca intotdeauna, viata e mai ciudata decat fictiunea.
Ce pot sa spun? Viata e grea, dar macar e colorata.
Whatever works este ultimul film marca Woody Allen. Desi nu am vazut nici un alt film de a lui cap coada (ori nu eram interesat ori eram prea mic cand l-am vazut si nu mai stiu acum) stiu ca filmele lui presupun foarte mult dialog, si inca de calitate. Whatever works nu face exceptie.
Boris (Larry David – Curb your enthusiasm si co-creatorul serialului Seinfield) este un batranel, un fizician aproape nominalizat pentru premiul Nobel care are un moment de eureka. Apoi se arunca pe geam. Si aterizeaza pe o canapea. Dupa recuperare, divort si toate cele, isi duce existenta mizantropa undeva in Manhattan castigandu-si existenta prin meditatii de sah la copiii. Si incearca sa supravietuiasca intelectual expunerea zilnica la „cretini”. intr-o seara se trezeste la pragul usii cu Melody, o tanara fermecatoare din Florida, dar care e fara adapost, hrana sau minte si care,cumva, reuseste sa se strecoare in viata lui Boris.
Filmul are un dialog excelent si niste remarci memorabile („I see death by cultureshock „; „she found the perfect man, he has 4 legs and 2 noses”;”Why do all the religious psychotics wind up praying in my doorstep?”, etc). Totoadata, prezinta niste metamorfoze care, mie personal imi sunt delicioase, dat fiind faptul ca literalmente distrug un stereotip, cea a cuplului fericit, casatorit si adanc credincios din sudul USA. Si pe toata durata filmului, Boris vorbeste fata in fata cu audienta, dat fiind faptul ca el e un geniu si vede ca e urmarit de oameni, vede imaginea din ansamblu.
Per total, este ocomedie desteapta (contradictie in termeni, stiu) care merita de vazut, in special in cuplu.
Fiind acasa de sarbatori, ma plictiseam teribil. Si ca orice tip 20 something blocat cu parinti, mi-am cautat refugiul in net. Si asa am dat de o postare de blog cu un experiment amuzant. Treaba suna in felul urmator: te uiti pe lista de mess, si te bagi in seama la primul contact de sex opus cu intrebarea din titlu.
Pentru detalii suplimentare, sa va uitati pe forumul de unde a pornit totul:
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=494301
Eu unul, am fost mai selectiv cu contactele mele, nu de alta, dar la primele 2 persoane din lista mea nu am putut pune intrebarea cu pricina. Ori nu se mai punea cazul ori se stia raspunsul.
Deci, sa vedem candidatele:
- fata nr 1. – o amica cu care am mai iesit in oras la party-uri
- fata nr 2. – o cunostiinta in urma blogurilor, ne-am vazut odata in viata
- fata nr 3. – o colega de faculta, nu am mai vorbit sau ne-am vazut de mai bine de un an
- fata nr 4. – o amica cu care am avut o mica tangenta, acu cativa ani buni
Rezultatele au fost variate si interesante:
Fata nr. 1 a ras. Aparent nu eram primul cu intrebarea asta, deci treaba era puscata din start. Dar macar am ras bine de treaba asta.
Fata nr. 2 era socata si putin nedumerita. Bila alba pentru ea ca nu a luat-o la suflet.
Fata nr 3. – la ea n-am ajuns sa pun intrebarea. In schimb m-am ales cu nr ei de tel fara sa o cer. Lucru ce merita follow-up.
Fata nr 4. tind sa cred ca a ramas dezamagita. Dar cum am aflat, ea tine mai mult de business end decat de „studii/pozna”.
Concluzia finala este ca gluma iese mult mai fain la fete ca noi, baietii intram imediat in priza. Dar eu m-am distrat putin totusi. Si daca nu ma credeti, cititi conversatiile postate pe forum. Nu toate sunt reale sau faine, dar sunt si perle pe acolo 😀 .
Ce face un cal intr`un lan de marijuana..???? Paste fericit !
Posted: aprilie 4, 2010 in UncategorizedAtentie! Daca esti un crestin bun, cu frica lui al de sus, opreste-te aici. Nu de alta, dar s-ar putea sa scoti un chitcait dupa si n-am chef sa fiu cauza neintrarii tale prin portile raiului.
Deci, din nou Pasti. Sarbatoarea, nu verbul. Ma rog, daca esti vegetarian, poate amandoua. Hai sa vedem ce sarbatorim. In primul rand, Isus a inventat piercingul. Omul era ambitios si n-a lasat extremitate fara podoaba. Ok, a evitat una, dar hai sa fim seriosi, ala era deja cu urme „culturale”. Intre timp, noi am invatat ca „size doesn’t matter” si ca „location, location, location”. Adica in loc de cuie de 20cs prin palme si talpi respectiv coroane de spini, folosim piercinguri mici, estetice, puse deobicei in ureci, sprencene, buze, nas, etc. Nu e la fel de flashy,dar putem compensa prin cantitate. Si nu e la fel de daunator asupra sanatatii. Acuma, pe langa piercingurile din cauza, era si foarte multa sange in scena. concluzia mea este ca Isus era primul goth inregistrat in istorie. Nu ma credeti? Fratilor, totusi de biserici in stil gothic nu ati auzit? Pentru cine s-au construit daca nu pentru El? De cimitire sa nu mai vorbesc. EL sta la baza miscarii goth. Ok, era un tamplar sarac, deci nu avea bani de toale de piele neagra si de machiaj, dar dude, ce piercinguri avea ….vezi? Normal ca am dreptate. Si avea si probleme cu ta-su pentru putina vreme, hai sa punem acolo si o pata de emo. Iar dupa toata goana asta, a coborat in iad dupa care a inviat. Noi deobicei numim chestia asta o mahmureala naspa de tot, cat despre inviere, folosim apa, cafea si eventual zeama de varza murata. Oricum, asta e varianta pentru adulti. Pentru copiii, avem o alta poveste. Cea a iepurasului si a oului. Nu ma intrebati de unde pana unde am ajuns de la Isus la zoologie.Istoricii inca sunt dati peste cap de misterul asta, cat despre biserica, ei zic ca de obicei „crede, nu cerceta”. Deci, pentru ai mici, de pasti, vine iepurele si le lasa oua. Rosii. Dat fiind marimea unei iepure, marimea unui ou normal, si natura procesului, trebuie sa zic ca, culoarea oului nu ma surprinde. Adica imi imaginnez ce mi-ar face un obiec de dimensiuni similare sfincterului meu. Apoi aplica dimensiunile respective la iepure. Noi stiam ca iepurii se fut ca descreieratii, dar nimeni nu si-a pus problema la ei depre practici mai putin „ortodoxe”. Iar daca oul nu e rosu, atunci e maro, din cauza continutului ridicat de cacao. Pare mai plauzibil scenariul asta, mai putin litera O de la sfarsit. Si totusi, noi il punem in gura.
Ok, Textul de mai sus ar vrea sa fie un fel de pamflet, deci sa nu il luati la suflet. Pastele e o sarbatoare, iar sarbatorile sunt pe lista mea neagra cu lucrurile ce nu prea suport. In cazul de fata, pastele e doar o alta ocazie de a sta vrand nevrand acas, ascultand dezbateri nesfarsite despre arborii genealogici a unor cunostiinte si rude de gradul N de acum 40-60 de ani. Si unde locuiau si ce faceau. Si se cearta despre acelasi lucru doar ca in alt context. Iar majoritatea subiectiilor sunt oricum 2 metri sub.
Daca v-ati plictisit de filmele oferite de posturile de TV, sau de atmosfera sarbatorilor pascale in general, va recomand un film politist (desi nu prea apar politisti in el), made in sweden. Mikael este un ziarist care tocmai a fost condamnat pentru calomnie. Lisbeth este o fata ciudata care lucreaza pentru o firma de securitate si care tocmai a predat un raport despre Mikael la un client. La scurt timp dupa, Mikael este recrutat sa rezolve o crima veche de 40 de ani. Iar Lisbeth cumva nu poate sa ramane neimplicata. Cam atata despre poveste. Ceea ce face filmul asta mai aparte este tocmai atmosfera specific nordica a filmului, si toate detaliile mici, care, cel putin mie, mi s-au parut ciudate, desi fac pariu ca acolo sunt mai logice decat tabla inmultirii. De exemplu, de ce ar avea nevoie o fata de 24 de ani de un tutore legal care sa „aiba grija” de ea in toate sensurile posibile. Sau, cum de un puscarias poate sa aiba calculator in celula lui (de o singura persoana!!) si acces la net?! Si o ciudatenie majora a filmului este limbajul in sine, dar asta numai din cauza supradozei de limba engleza.
Un punct forte a filmului este faptul ca tine la fel de mult la povestea personala a celor doi protagonisiti cat si la firul epic principal, cea a crimei. Astfel avem 2 personaje puternice care se completeaza si nu au nici o dificultate de a duce filmul in spinare, desi ne trebuie ceva timp sa ne dam seama ce si cum stau toate cele. Trebuie sa va avertizez totusi, filmul tine putin peste 2 ore. Dar asta ii permite filmului sa fie detaliat si meticulos…desi finalul mi s-a parut putin pripit totusi.
Coltu' lui Levi 